Exerciții electrocardiografice

Înainte de a învăța electrocardiogramă trebuie bine înțeles ce așteptăm de la ea; de cele mai multe ori electrocardiograma nu este diagnosticul ci o treaptă spre diagnostic, dar o treaptă ușor de pășit dacă știi să calci. Există evident excepții în ambele sensuri: uneori electrocardiograma este diagnosticul (preexcitația, aritmia etc.), iar alteori nu te ajută cu nimic (de cele mai multe ori dacă încerci să găsești în electrocardiogramă ceea ce nu poate da). Ar fi o eroare să considerați electrocardiograma normală (cel mai dificil traseu pentru studenții la examen) în această categorie; o electrocardiogramă normală spune foarte multe! Și mai rău ar fi dacă, posedând un aparat electrocardiografic cu diagnostic computerizat, v-ați baza pe diagnosticul calculatorului; am consumat în timp mai multă energie corectând diagnosticele calculatorului decât cea consumată pentru analiza “manuala” a traseului.

Electrocardiograma este o reprezentare grafică a unui fenomen care se descrie vectorial și care pornește de la câteva axiome (datorate marelui Einthoven); majoritatea acestor axiome au fost fizic infirmate sau modificate în timp. Morala acestei constatări este că valoarea electrocardiogramei stă în comparație (fie că ne referim la traseele anterioare ale pacientului, fie ale altor pacienți cu aceeași condiție sau în lipsa lor, cu mai mică valoare, la modelul învățat despre cum trebuie să arate electrocardiograma în condiția dată). Obișnuiesc să recomand studenților mei să abordeze un traseu electrocardiografic în două etape: întâi să privească ca la un tablou și să-și facă o impresie generală, intuitivă, apoi să o uite pentru moment și să reevalueze sistematic traseul (ritmul atrial, conducerea atrioventriculară, depo- larizarea ventriculară, faza de repolarizare etc.) considerând mereu derivațiile sincrone împreună pentru a-și crea o imagine spațială. La cei pe care mi i-am apropiat și au avut răbdare cu mine (și reciproc) lucrurile au funcționat. Iar această metodologie trebuie aplicată indiferent că traseul pare simplu sau dificil. De altfel această terminologie este foarte subiectivă și ține mai mult de interpret decât de traseu. Nu o dată mi s-a cerut să prezint doar trasee „foarte interesante” (citește complicate) și am avut surpriza să constat cât de bine se descurcă unii la probleme delicate și cum se poticnesc la cele simple. Orice traseu electrocardiografic, cât de simplu, poate fi informativ pentru situația pacientului și valoros pentru învățare.